Despre peisaj...

Toutes les versions de cet article : [français] [română]

... câteva note explicative privind tema proiectului „Arii de conflu(x)enţă”.

Când vorbim de peisaj suntem tentaţi cel mai adesea să ne referim la pictura de gen din perioada clasicismului. Dacă e să rămânem în limitele definiţiilor dicţionarului, peisajul (derivat din francezul : le paysage) ar fi imaginea unei ţări (le pays) văzute dintr-un singur aspect. El este deci o acumulare de elemente ce se construiesc din perspectiva unui singur punct de vedere. Acest punct de vedere, centralizator al liniilor de fugă, se afirmă odată cu Renaşterea. În epoca despotismului luminat acest punct înlocuieşte cel mai adesea imaginea celui care priveşte. Prin peisaj am putea deci înţelege abordarea enciclopedică care caută a defini prin enumerare, dar care, în acelaşi timp, ordonează prin spaţializarea elementelor care îl compun. E vorba aici de o alchimie subtilă ce transferă abilităţii vizuale identitatea însăşi a subiectului privitor. În epoca modernă aceste punctele de vedere s-au multiplicat, făcând din epoca noastră o epocă a panoramei, mai degrabă decât una a peisajului.

Astăzi, noile tehnologii de vizualizare ne permit nu doar abordări diferite de cele ale perspectivei euclidiene, dar şi multiplicarea punctelor de vedere şi intereferarea lor. Digitalizarea ne oferă un nomitor comun pentru reprezentarea şi proiectarea diferitelor elemente ce compun universul nostru. La fel de bine avem de a face cu referinţe la peisajul sonor, la cel vizual, sau cel audio-vizual, termeni care traduc importantele mutaţii pe care noile tehnologii le operează. Câmpul vizual interferează cu spectrul sonor tinzând spre inter- şi trans-disciplinaritate, imposibil de realizat până nu de mult.

Pe de altă parte, dezvoltarea urbană şi industrială ne obligă să vorbim de peisaj urban, de peisaj industrial, ori peisaj tehnologic. Utilizarea pe scară largă a noilor tehnologii i-a făcut pe unii să vorbească de o nouă paradigmă. Prin însăşi tehnicitatea sa, obiectul tehnic e ancorat în două registre : e vorba atât de compatibilitatea sa cu celelalte elemente ale sistemului tehnic, cât şi de integrarea lui în alte structuri, cum ar fi cele sociale, economice, politice. Dezvoltarea industrială şi tehnologică nu poate fi, deci, detaşată de cea economică, politică şi, nu în cele din urmă, umană.

Dincolo de modul în care peisajul pune în lumină modalităţi de a privi lumea, tot el ne pune faţă în faţă cu problematica naturii şi a modului în care ne raportăm la ea. Teza kantiană a judecăţii de valoare implică un raport necesar la natură. Aceasta din urmă este cea care, impresionîndu-ne, ne fixează propriile limite şi ne provoacă să ni le depăşim. Raportul natură-cultură devine cu atât mai revelator prin însăşi prisma modului în care ne raportăm la « peisaj ».

Expoziţia îşi propune deci să trateze despre peisaj în toată ambiguitatea şi complexitatea subiectului. Ea caută, de asemenea, să pună în evidenţă noile posibilităţi pe care le permit noile tehnologii. În acelaşi timp, expoziţia vrea să cartografieze peisajul artistic european prezentând tânăra creaţie artistică europeană.